Screening pentru depistarea cancerului de col uterin

Screening pentru depistarea cancerului de col uterin

Rotary Club Brăila s-a angajat să aducă o schimbare pozitivă în comunitate și astăzi suntem mândri să anunțăm lansarea proiectului pilot: Screening pentru depistarea cancerului de col uterin, în colaborare cu Dr. Ciupercă Cristian și Dr. Papadatu Roxana.
Prevenția este esențială în lupta împotriva cancerului de col uterin, iar acest proiect ne oferă oportunitatea de a oferi servicii gratuite de screening pentru detectarea precoce a acestei afecțiuni.

Împreună putem preveni și combate acest tip de cancer! Vaccinarea fetelor împotriva virusului HPV, participarea femeilor adulte la programul de screening periodic și adoptarea unui comportament sexual responsabil sunt pașii esențiali în această luptă.

În cadrul proiectului nostru, oferim gratuit un test de sarcină și trei prezervative, pentru a promova sănătatea și pentru a sprijini comunitatea noastră în luarea deciziilor informate în ceea ce privește sănătatea sexuală și reproductivă.

Astăzi suntem în Ianca, iar înscrierile sunt numeroase, pentru a participa la acest program pilot. Ulterior, vom fi disponibili și în alte locații, precum Însurăței, Făurei și Plopu. Urmăriți-ne pentru a fi la curent cu toate detaliile și pentru a vă programa la un screening gratuit.

Dr. Ciupercă Cristian și Dr. Papadatu Roxana sunt alături de acest proiect pentru a vă oferi suportul și îndrumarea necesară în această inițiativă vitală pentru sănătatea comunității noastre.

Împreună putem face o diferență!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *