Campania umanitară „ÎMPREUNĂ REUȘIM”
„ÎMPREUNĂ am REUȘIT! ”
80.000 €
Maternitatea Brăila era printre puținele maternități din România care nu avea un laparoscop. Vorbim la trecut, deoarece generozitatea și sprijinul primit în strângerea de fonduri pentru această cauză, a dus la finalizarea acestui minunat proiect. Nu putem exprima în cuvinte cât de importantă este susținerea voastră pentru noi și cât de mult înseamnă pentru comunitate. Suntem încurajați și motivați de faptul că există oameni care împărtășesc aceleași valori și credințe ca și noi și care sunt dispuși să acționeze pentru a face lumea un loc mai bun.
Suntem profund recunoscători pentru toate contribuțiile aduse de:
? Rotary Club Brăila cu ajutorul Rotary District 2241 România și Republica Moldova și a sponsorilor din Brăila – 11000 €
? Asociația Ochi de Copil – 26000 € ( dintre care, Parohia Sfânta Parascheva Brăila – 10000 €, Sponsor anonim – 4000 € )
? Asociația americană „Latter-day Saint Charities” – 43000 €
Încă o dată, vă mulțumim din inimă pentru ajutorul oferit. Promitem că vom continua să lucrăm din greu și pentru alte cauze și să răsplătim încrederea pe care ați arătat-o în noi.
ROTARY CLUB BRĂILA și ASOCIAȚIA OCHI DE COPIL din BRĂILA își propun strângerea de fonduri în vederea achiziționării unui laparoscop pentru Maternitatea Brăila, în valoare de 80.000 de euro.
Serviciile de chirurgie în care se efectuează intervenții laparoscopice oferă un nivel ridicat de îngrijire cu reducere la minim a riscurilor, fără incizie extinsă, cu o recuperare rapidă și cu scăderea perioadei de spitalizare. Maternitatea Brăila este unitatea medicală unde femeile își monitorizează sarcina, primesc soluții complete obstreticale și ginecologice. De aceea, noi ne dorim ca blocul operator să fie dotat cu aparatură performantă și modernă pentru a face față celor mai exigente rigori în efectuarea investigațiilor medicale, atât la femeile gravide, cât și la cele cu afecțiuni ginecologice!
Prin urmare, laparoscopia este o intervenție chirurgicală endoscopică, ce poate fi efectuată în scop:
– diagnostic explorator
– operator
Setul Instrumentar Laparoscopie cuprinde:
- Monitor Full Hd 27 Inch, Procesor de imagine Full HD, Cap de cameră și Sursă de lumina Power LED 175 pentru documentare foto-video;
- Tubulatură pentru insuflare CO2 pentru o bună vizualizare a spațiului abdominal cu ajutorul gazului;
- Unitate de Electrochirurgie;
- Electrod neutru;
- Pense;
- Foarfecă.
Fiecare donație poate scurta termenul de finalizare al acestui proiect, pentru că importanța acestui echipament este una semnificativă.
Alătură-te și tu inițiativei noastre făcând donații în contul în LEI: RO27BTRLRONCRT0582813001 Banca Transilvania, cu mențiunea #laparoscop
Vezi proiectul anterior aici : https://probr.ro/rotary-club-braila-si-asociatia-ochi-de-copii-au-donat-o-masa-de-operatie-maternitatii-din-braila/?amp